Imprimă această pagină Close

Parfumuri de la Cosmetice by Sara

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

  Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina "per fumus" și înseamnă "prin fum". Parfumeria, sau arta preparării parfumurilor, a luat naștere în Mesopotamia antică și Egipt, și a fost rafinat în continuare de romani și persi. Deși parfumuri și parfumerii au existat în India, o mare parte din aromele lor se bazează pe tamâie. Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de parfumuri. Ea a distilat flori si uleiuri cu alte aromatice, iar apoi le-a filtrat și le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumarate ori. Așa zice sfântul Google.

  Ei bine, de atunci și până acum, parfumul a fost creat din aproape orice. Arome peste arome, miresme de tot felul și esențe nemaiîntâlnite, toate îmbrăcate într-un buchet pentru olfactivul nostru. Iar eu cu siguranță sunt o colecționară de arome plăcute. Iubesc parfumurile florale, cele misterioase mă intrigă iar cele dulci ajung de puține ori la mine. Dar chiar și așa, parfumul este acel element care complimentează o femeie. Poate fie să-i pună în valoare personalitatea debordantă fie să o tempereze.

  Așa că parfumuri să fie. Iar cu acest aspect ne ajută prietenii de la Cosmetice by Sara, care este un magazin online de produse cosmetice de calitate, cu parfumuri remake de la diferite branduri celebre și care sunt asemănătoare cu cele din magazinele de specialitate. Iar eu am decis să adaug în colectia mea un remake după Chanel N°5, care este un parfum pudrat, asemănător cu cel din magazinele de specialitate, iar mirosul este identic, cu note florale și lemnoase. Variantele de parfum au gramajul între 75 ml și 100 ml. Iar ambalarea acestora este foarte ok, nu ajung sparte și nu curge din sticlă.       Plus că ajung repede. Ambalajul este precum cel din magazinele de specialitate, frumos și elegant. Plus că ceea ce comandați, exact acel lucru primiți. Totul este transparent iar comunicarea cu aceștia este foarte bună. De persistență nu mai zic, durează în jur de 12 ore plus. La fel de asemănător cu cel din magazinele de specialitate. Cosmetice by Sara pot fi găsiți aici 

   Iar pentru acelea dintre voi care nu vă permiteți un parfum de brand, aceste variante sunt unele foarte bune și la prețuri atractive.

   Eu mă declar mulțumită cu Chanel-ul meu N°5 remake, îmi pun rochia neagră și pantofii cu toc și merg să cuceresc lumea.

Citit 974 ori Ultima modificare Vineri, 03 Februarie 2023 11:28
Login pentru a posta comentarii