Imprimă această pagină Close

Trei zile în Maramureș

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

   No, hai și-om mere la Maramu’. Așa am zis când am am aflat că merg acolo. Vă vine să credeți sau nu, încă nu am ajuns în acea parte de țară, chiar dacă îmi doream de mult. Dar s-au aliniat planetele sau mai bine zis a venit pandemia, cu granițe închise, așa că hai să redescoperim România smile Situat în partea de nord-vest a țării, la graniță cu Ucraina și cu reședința de județ la Baia Mare, Maramureșul este un loc unde istoria și tradițiile strămoșești se îmbină de minune.

  Pornim să cunoaștem Maramureșul cu orașul Baia Mare, care ne dezvăluie deja frumusețea locului. Poposim în Piața Libertății, în centrul vechi al orașului, o piață mare și frumoasă, care cuprinde peste 20 dintre cele mai vechi clădiri, construite începând cu secolul al XV-lea. Printre clădiri zărim silueta Turnului Sfântului Ștefan, simbolul orașului, înalt de 40 de metri, ultima ramășiță a unei vechi biserici construită în stil gotic. Mai puteți admira Biserica reformată, Biserica Evanghelică și Biserica Greco-Catolică. Iar după atât de multă incursiune în trecut, un prânz este absolut necesar. Recomand “Butoiașu’ cu Bere” unde în ciuda denumirii, se mănâncă bine smile

Ne continuăm drumul spre Mănăstirea Bârsana, un drum de aproximativ o oră, plin de verdeață și peisaje minunate. Mănăstirea este amplasată pe Valea Izei și se zice că fost în proprietatea cneazului Stanislau, fiul lui Stan Bârsan, atestat în documente între 1326 şi 1346. Biserica, acum șade pe o colină, înconjurată de muuuultă verdeață și pământ şi este una din cele opt biserici aflate pe lista UNESCO. Este construită din grinzi mari de stejar, pe o fundaţie de piatră. Locul este cu adevărat frumos, dar mai ales liniștitor. De aici ne îndreptăm spre cazare, iar noi am ales stațiunea Borșa, la poalele Munților Rodnei și Maramureșului. Fiind o stațiune cu potențial turistic, cu multe hoteluri, cu siguranță veți găsi o cazare pe gustul fiecăruia. Noi ne-am cazat la Hotel Cerbul, un hotel aproape de pârtia de ski și mai în inima munților.

A doua zi a fost o zi plină de plimbări CFR-istice. Da, ne-am plimbat cu Mocănița de pe Valea Vaserului din Vișeul de Sus și este ultimul tren forestier cu aburi din Europa. Inițial, în 1932, când s-a construit calea ferată forestieră, unicul scop al mocăniței era să transporte lemnele din pădurea Parcului Național Munții Maramureșului. Astăzi este un căutat obiectiv turistic. Mocănița parcurgea 60 km prin pădurile Maramureșului, însă traseul destinat turiștilor are azi o lungime de 21,6 km. Plecarea se face din gara Vișeul de Sus și ultima oprire are loc în stația Paltin.

Durata unui traseu complet, dus-întors, este de aproximativ șase ore cu tot cu opriri. Sunt trei popasuri iar cel mai mare este de o oră jumătate, timp în care puteți să luați masa dar să vă și plimbați. Traseul cu trenul este unul frumos, mai ales că aceasta are o viteză foarte mică. Vă puteți bucura de coline verzi și sunetul râului și partea cea mai bună este că rămâneți fără semnal la telefon. smile Costul biletelor este de 65 lei/adult sau 109 lei/adult cu mâncarea inclusă. Rezervările se fac fie telefonic, fie pe site cu câteva zile bune înainte. Asta dacă nu vreți să rămâneți în stație.

După multe ore ne îndreptăm spre Sighetu Marmației, să agățăm harta-n cui sau cui-n hartă. Acolo mergem să vizităm Muzeul Satului, un loc fabulous, ticsit de istorie. Acesta a fost deschis în anul 1981 și  grupează, în principal, o colecție de case specifice zonei Maramureșului. Muzeul creează impresia unui sat cu ulițe care se îndreaptă spre biserica de lemn construită în secolul al XVI-lea, care a fost adusă din localitatea Oncești și repictată în anul 1802. Costul este de 10 lei/adult și vă zic că nu-ți ajunge o zi întreagă să vizitezi tot.

De aici ne îndreptăm să vizităm Memorialul Victimelor Comunismului, muzeu aflat în Sighetu Marmației. Muzeul este de fapt pe locul fostei închisori și este decorul-cadru pentru ororile întâmplate în timpul comunismului în România și în celelalte țări din Centrul și Estul Europei. Este un obiectiv istoric important, de neratat. Taxa de intrare este de 15 lei/adult.

A treia zi este dedicată Cimitirului Vesel din Săpânța, ste cel mai cunoscut obiectiv turistic din această zonă și ceva unic în lume. Nu neapărat ce s-a dezvoltat în jurul lui, ci această artă a maramureșenilor de-a ciopli și de a da viață lemnului. Cimitirul este faimos pentru crucile mormintelor viu colorate, împodobite cu texte amuzante și picturi reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Taxa de intrare este de 5 lei/adult. Iar fotografierea este la liber. Baterie să fie.

Trei zile pline, trei zile în care veți descoperi o altă parte a țării, cu obiceiuri, porturi și graiuri diferite. Și poate veți descoperi și o altă parte a turismului.

Și nu uitați: Călătoriile ne fac mai buni, în a deveni mai buni!

 

Citit 455 ori Ultima modificare Vineri, 03 Februarie 2023 10:34
Login pentru a posta comentarii