Close

În lumea aromelor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

   Demult, pe vremea când oglinzile erau considerate portale între adevăr și minciună, pe tărâmurile unde zăpada feerică cădea acoperindu-le și primăvara le aducea înapoi în lumea uitată de ochii muritorilor, acolo stă închisă într-un sertar cu decor pământiu scrisoarea stropită cu parfum de cedru Acolo mirajul ploii colorează solul tăcut și brun cu orhidee pure și sănătoase și soarele armonizează totul îmbinând perfect ziua cu seara făcându-le să adoarmă împreună.

   Acolo începea în 1929 povestea FARES, o lungă călătorieîn lumea plantelor care a adus împreună tradiţia şi inovaţia, pentru a obţine ceaiuri şi remedii din plante medicinale. Această aventură a început la poalele Sarmizegetusei, în inima Daciei, la Orăştie unde și acum tărâmul fermecat asteaptă să fie descoperit doar de cei cu inima curată. De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, prin înfiinţarea primei farmacii din Orăştie, „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697. Două secole mai târziu, la conducerea farmaciei era Andrei Farago, un farmacist vizionar, ce avea o mare pasiune pentru plantele medicinale și care a fondat, în anul 1929, firma „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele de FARES. Iar după mai bine de 85 de ani, își desfășoară activitatea în același loc de basm.

   Muzica firelor de iarbă dansează sub mătasea fină a fiecărui laborator, în fiecare proces de creație prin care trece fiecare plantă. Fiecare proces minuțios are rolul lui și fiecare transformare aduce pe masa clienților produsul desăvârșit. Exact așa este și procesul desăvârșit al ceaiului, o poveste cu flori de câmp, savuroasă și relaxantă.

Iar cei de la FARES au creat o rețetă originală românească pentru toți iubitorii de ceai. Noua gamă este o una PREMIUM, creată în armonie cu natura, fără arome artificiale, bazată pe plante populare combinate  cu un ingredient inedit pentru un gust perfect. De la ambalajul de primă-mână, cu un design très chic, mai-mai să se potrivească cu vreo beretă de-a mea, până la produsul în sine livrat ca atare, toate crează o adevărată poveste. Iar din sortimentele TIHNĂ (mușețel și trandafiri) VIGOARE (măceșe și ghimbir) și MIREASMĂ (busuioc și lămâie) sigur una dintre ele îți vor ține de cald într-o seară răcoroasă într-un decor îmbrăcat în margarete timpurii.

   Încă nu am un sortiment preferat, toate fiind atât de plăcut aromate, chiar dacă le-am băut pe îndelete, atât de pe îndelete încât mai am doar patru pliculețe dintr-un pachet. Ups smile Aceste ceaiuri sunt combinația magică între două arome diferite, perfect de consumat în TIHNĂ într-un decor învelit în flori-de-nu-mă-uita, acoperit cu o dantelă de praf și topit în mâna timpului.

   Sunt curioasă, ați degustat aceste ceaiuri?

________________________________________________________________

  Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2020 .

Citit 414 ori Ultima modificare Joi, 05 Noiembrie 2020 17:27

7 comentarii

  • Link la comentariu Camelia Camelia 13 Noiembrie 2020

    Produsele Fares sunt tare bune! Le folosesc dintotdeauna. Pentru mine ceai egal Fares!

  • Link la comentariu Ana Maria B Ana Maria B 12 Noiembrie 2020

    Ador ceaiurile de la Fares cu toate ca nu sunt mare iubitoare de ceaiuri. Abia astept sa le gust si pe acestea. Cred ca fiecare dintre noi avem macar un produs Fares in casa.

  • Link la comentariu Georgiana Sabina Georgiana Sabina 12 Noiembrie 2020

    Ador ceaiurile lor, ma bucur mult ca am reusit sa le testez si pe cele noi

  • Link la comentariu carmen alexa carmen alexa 11 Noiembrie 2020

    Mai am cateva sortimente noi de ceaiuri ce trebuie sa le incerc, in rest le stiu pe toate.. .si le si apreciez maxim :)

  • Link la comentariu Gratiela Vlad Gratiela Vlad 11 Noiembrie 2020

    Sunt mare fan al ceaiurilor de la Fares. Mireasma este preferatul meu. Ador senzatia de prospetime pe care o lasa lamaia in urma...

  • Link la comentariu Mihaela Mihaela 11 Noiembrie 2020

    Eu in afara de Diurosept de la Fares, un ceai pentru rinichi care nu-mi lipseste din casa, nu am incercat nici unul, dar in perioada asta simt ca as avea nevoie de ceaiul TIHNA pentru ca am cam pierdut-o.

  • Link la comentariu Raluca Brezniceanu Raluca Brezniceanu 11 Noiembrie 2020

    Din noua gama nu am testat niciun ceai, dar am din celalalte si RELAXARE este unul din preferatele mele.

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Loading...
Loading...