Close

Spring SUPERBLOG

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

   Anul 2021 a sosit iar SUPERBLOG, negreșit a venit. Așteptam cu nerăbdare competiția de SPRING SUPERBLOG. Mai bine zis număram lunile. J Anul trecut am participat și eu pentru prima dată la această competiție. Și a fost chiar o experiență faină. Am învățat multe, multe lucruri despre mine, despre oameni, despre cum este să-ți testezi limitele, să clachezi și să o iei de la capăt. J

   Așa că anul acesta o iau de la capăt. Și dacă nu v-ați prins, au început înscrierile SPRING SUPERBLOG. O ediție mai scurtă, decât cea normală, căci este primăvară, sau sper că vine primăvara. O ediție pe care o aștept de ceva timp și la care abia aștept să scriu. Îmi plac provocările, le urmăresc mai bine zis, așa că zic DA, provocării SPRING SUPERBLOG.

   Vreau să îmi depășesc și mai mult limitele, până unde pot și cât pot. Iar răbdarea mea sper că va fi cât mai mult încercată, căci îmi place să mă provoc. Plus că această competiție pune creierul la treabă. Și cu toți avem nevoie de asta.

   Așa că dacă și pe tine te pasionează aceste lucruri, hai, ce mai aștepți!

   Să înceapă SPRING SUPERBLOG, zic!

Citit 44 ori Ultima modificare Marți, 23 Februarie 2021 13:38

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.

Loading...
Loading...