Ciao bambini! Iată-ne ajunși la Milano. Îmi doream de mult să văd și această parte a Italiei. Milano este principalul oraș din Italia de nord. Se află pe câmpia Lombardiei, una dintre cele mai dezvoltate regiuni ale Italiei. Milano este de asemenea recunoscut că una din capitalele modei și design-ului. Orașul a fost fondat de celții din Italia de nord în jurul anului 400 î. Hr. fiind cucerit de către romani în jurul anului 222 î. Hr., care i-au dat numele de Mediolanum.
Am mers cu avionul, iar zborul a durat doar o oră și ceva. Din aeroportul Orio al Serio (Bergamo) am luat un bus până în oraș. A costat șapte euro și iată-ne în Gara din Milano. Dar de acolo am mai avut de mers până la hotelul nostru: NH MILANO FIERA. După vreo două ore de somn și “refresh-uială” am pornit să vizităm orașul.
Am început cu cel mai tare obiectiv: Domul din Milano. Cu o suprafață de 12.000 m.p., catedrala milaneză, una dintre imaginile emblematice ale Italiei și Europei, este cel de-al treilea edificiu bisericesc romano-catolic că mărime din Italia după Bazilica San Pietro din Roma și Catedrala Santa Maria dei Fiori din Florența. Este o adevărată bijuterie a arhitecturii gotice care domină piața centrală din Milano și este totodată și simbolul orașului.
După-masă la ora 16:00 nu vei putea face o fotografie ca lumea cu Domul fără ca cineva să nu îți între în poză. Pentru poze la Dom clar trebuie să vii de dimineață. Este o regulă J Plus că trebuie neapărat să urci și pe acoperiș. Este un must!
Exceptând toate acestea, stând în mijlocul pieței, simți că faci parte din toată aceea frumoasă nebunie, te simți turist cu adevărat și poți trăi micile bucurii ale vieții. Dar bineînțeles că bucuria a durat puțin și am constatat că am uitat cardul aparatului meu foto acasă… Așa că am mai pierdut vreo jumătate de oră căutând un magazin de unde să luăm un card.
Al doilea nostru obiectiv a fost Galleria Vittorio Emanuele II, care este aproape lipită de Dom, este una dintre cele mai iconice repere ale oraşului Milano. Ea însăși o atracție, oferă, de asemenea soluţia unei treceri elegante între două dintre cele mai reputate obiective milaneze: Teatro alla Scala şi Dom. Galeria poartă numele primului rege al Italiei, şi este considerată cel mai vechi centru comercial activ din Italia. Pe lângă cele mai exagerate buticuri de modă de la Prada la Gucci și Louis Vuitton (unde fie vorba între noi aș da o spargere), galeria este fabuloasă și merită să stai efectiv să-i admiri frumusețea, să studiezi localnicii și graba lor continuă.
Ne-am continuat vizita înspre Cimitero Monumentale di Milano, este unul dintre cele mai mari cimitire din Milano și este recunoscut pentru abundenţa mormintelor artistice. A fost proiectat de către arhitectul Carlo Machiani care a planificat structura pentru a unifica micile cimitire care obişnuiau să fie împrăştiate prin oraş şi care, la acel timp, au fost mutate din zona centrală a oraşului.
A fost deschis oficial în 1866 şi de atunci a fost populat cu sculpturi, temple greceşti, obeliscuri şi mnumente funerare originale de o calitate excepțională. Și primește puncte bonus de la noi fiindcă are intrare gratuită. Știu că veți zice că am înnebunit, să vă zic să vizitați cimitirul. Dar promit că o să rămâneți impresionați. Este mai mult decât un cimitir, este un muzeu în aer liber.
Plus că din depărtare se conturează Bosco Verticale, turnurile gemene dintr-un complex de clădiri înalte, zgârie-nori proiectați de arhitectul Italian Stefano Boeri și partenerii firmei de arhitectură Boeri Studio. Ambele clădiri au fost construite din 2008 până în 2014. Blocurile au înălțimea de 110 și 76 de metri și arată super tare. Dacă nu ajungeți până acolo, măcar o poză din depărtare merită să faceți.
Cu tranvaiele din Milano ne-am croit drum spre Castelul Sforzesco, fostă reședință a Ducilor de Milano. Acum este una dintre cele mai mari cetăți din Europa. Fortăreața este construită din cărămidă roșie cu turnuri înalte și ziduri de apărare și a fost începută de Visconti în secolul al XIV-lea. Distrus aproape în totalitate în anul 1447, castelul a fost refăcut de familia Sforza, ca reședința regală, iar de-a lungul secolelor au fost implicați mulți arhitecți și designeri, inclusiv Leonardo da Vinci.
Astăzi se regăsesc aici mai multe muzee, printre care Muzeul de Artă, Muzeul Intrumentelor Muzicale, Muzeul Egiptean și Muzeul Mobilei. Cel mai valoros muzeu al castelului este Pinacoteca.
Încet-încet am ieșit spre Parcul Sempione, cel mai mare parc al orașului. Înființat în 1888, are o suprafață totală de 38,6 hectare și se află în centrul istoric al orașului. Este locul perfect pentru a te relaxa după ce pedometrul telefonului îți arată 30 000 de pași.
Bonus! La capătul parcului se află Arco della Pace, un arc triumfal dedicat păcii între națiunile europene încheiată în 1815 la Congresul de la Viena. A fost inaugurat la 10 septembrie 1838 cu o ceremonie fastuoasă, prezidată de împăratul proaspăt încoronat, Ferdinand I al Austriei.
La toate aceste obiective am ajuns și le-am vizitat mult mai ușor cu MILANO CARD, care are inclus transportul în comun gratuit pe toate liniile și mijloacele de transport. Asta ne-a salvat mulți bani. Am luat varianta pe trei zile care a costat 18 euro. Și va pot garanta că ne-am plimbat cu metroul/tranvaiul mult mai mult de 18 euro. Însă la obiective turistice nu se merită cardul. Ai doar reducere la bilete și la Dom se plătește preț întreg, chiar dacă ai cardul.
Milano este un oraș super fain, plin de viață dar și de turiști, un oraș care merită luat la pas și fotografiat la orice colț. Și care cu siguranță o să mai fie văzut de ochii mei.
Și nu uitați: Călătoriile ne fac mai buni în a deveni mai buni!
Lasă un comentariu
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.